Lasă-mă…

Ştiu… 
Dar lasă-mă să trăiesc în colivia mea 
şi să înfloresc cu propriile vise 
din care mi-am construit palat 
şi cu care mă hrănesc! 
Lasă-mă să privesc zorii 
şi apusurile violet 
lacurile cu nuferi 
şi brazii plângînd sub zăpezi… 

Lasă-mă… 
vreau să exist doar prin suflet 
fără să descopăr 
realităţi efemere… 

Ştiu… 
Dar de ce nu mă laşi închisă 
în propria-mi visare 
căci oricum tu nu înţelegi 
frica ce mă cuprinde 
atunci cînd va trebui 
să păşesc în necunoscut?